Visător cu degele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri și pe fire de păianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-și deschid subțirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimțiri,
tremurând de nestâmpărul ce-ți joacă
viu și cald în vine.

Lacomi și flămânzi îmi strigă ochii,
vesnic nesătui ei strigă
după ochii tăi – scăpărătorii -
cari de luminoși, ce-ți sunt copilo,
nu văd niciodată umbre.