agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Interzicerea expoziÈ›iei organizate de Societatea Culturală Aromână ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-24 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di serban georgescu N-am citit prea mult in viaÈ›a mea, în schimb am re-citit foarte mult. Am început să-mi pierd vederea în 1955 È™i de atunci n-am mai încercat să citesc nimic contemporan. Nu cred să fi citit vreodată un ziar. Putem cunoaÈ™te trecutul, însă prezentul nu ne este dezvăluit. La Geneva am învățat singur limba germană, căci voiam să-l citesc pe Schopenhauer în original. Și am descoperit o metodă foarte plăcută. V-o recomand tuturor, în caz că nu vorbiÈ›i germana. Procedeul este următorul: puneÈ›i mâna pe un exemplar din Buch der Lieder a lui Heine - asta nu e greu de făcut - È™i pe un dicÈ›ionar german-englez È™i începeÈ›i să citiÈ›i. La început o să vă fie greu, dar după două sau trei luni o să descoperiÈ›i că citiÈ›i cele mai frumoase versuri din lume, poate neînÈ›elegându-le, însă simÈ›indu-le, ceea ce este mult mai bine din moment ce poezia nu se adresează raÈ›iunii, ci imaginaÈ›iei. Toate aceste lucruri - femeile cu care am greÈ™it, acÈ›iunile cu care am greÈ™it, circumstanÈ›ele în care am greÈ™it, toate acestea sunt unelte pentru poet. Un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar È™i nenorocirile. Nenorocirile, înfrângerea, umilinÈ›a, nereuÈ™ita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când eÈ™ti fericit poÈ›i să produci ceva. Fericirea constituie un scop în sine. ÃŽnsă ni se dau greÈ™elile, ni se dau coÈ™marurile aproape în fiecare noapte, iar sarcina noastră este să le transformăm în poezie (...) Deci nu cred că trebuie să-mi cer scuze pentru greÈ™elile mele. Aceste greÈ™eli ajung la mine prin lanÈ›ul extrem de complex al cauzelor È™i efectelor sau, mai curând, prin nesfârÈ™itele efecte È™i cauze. Desigur, È™tiu bine că am optzeci de ani. Pot să mor în orice clipă, dar ce pot să fac altceva decât să continui să trăiesc È™i să visez, din moment ce visul este menirea mea? Cât priveÈ™te scrierile mele, nu le-am recitit niciodată. Nu le È™tiu. Când scriu ceva, o fac pentru că trebuie. De îndată ce vede lumina tiparului, încerc să uit cât mai repede ceea ce am scris. (...) Pentru că suntem între prieteni, am să vă spun ceva: când o să veniÈ›i la mine acasă - È™i sper că veÈ›i veni cu toÈ›ii la timpul potrivit (...) - o să găsiÈ›i o bibliotecă foarte bună însă nici o carte de-a mea. (...) Cine sunt eu ca să stau lângă Vergiliu sau Stevenson? Amintirile copilăriei mele sunt amintirile cărÈ›ilor pe care le-am citit. De fapt, nu prea îmi amintesc propria viață. Nu vă pot da informaÈ›ii precise. Știu că am călătorit în vreo È™aptesprezece sau optsprezece țări, dar nu vă pot spune în ce ordine. Nu vă pot spune cât am stat într-un loc sau altul. Totul este o învălmășeală de imagini. Să revenim în consecință la cărÈ›i. (...) Revin mereu la cărÈ›i, la citate. ÃŽmi amintesc că Emerson, unul dintre eroii mei, ne-a avertizat: "Să fim atenÈ›i. ViaÈ›a însăși poate deveni un lung citat" Iubesc toate țările È™i pe toÈ›i scriitorii pe care i-am citit (È™i sunt mulÈ›i pe care nu i-am citit niciodată È™i care emană totuÈ™i o anumită influență asupra mea) È™i sunt un discipol al trecutului, al întregului trecut. Nu cred în È™coli, nu cred în cronologie. Nu cred în datarea manuscriselor. Cred că poezia trebuie să fie anonimă. De exemplu, dacă aÈ™ putea alege, mi-ar plăcea ca un vers al meu, o povestire a mea, rescrisă È™i îmbunătățită de altcineva, să supravieÈ›uiască, iar numele meu să fie uitat, aÈ™a cum se va È™i întâmpla la momentul potrivit (...) Poate că fiecare epocă rescrie mereu aceleaÈ™i cărÈ›i, schimbând sau adăugând câteva detalii. CărÈ›ile eterne sunt, poate, aceleaÈ™i cărÈ›i pururi rescrise. Rescriem mereu ceea ce au scris cei din vechime È™i nu mai este nevoie de nimic altceva. ÃŽn ceea ce mă priveÈ™te eu nu am ambiÈ›ii. Cred că e vorba de o eroare, că oamenii mi-au dat prea multă importanță. Sunt un scriitor supraevaluat. ÃŽn acelaÈ™i timp vă sunt recunoscător tuturor că mă luaÈ›i în serios. Eu nu mă iau. La urma urmei bucuria este imposibil de suportat. Putem fi fericiÈ›i timp de o clipă sau două, însă o eternitate de fericire este de neînchipuit. ÃŽn Japonia simÈ›i stafia tutelară a Chinei la tot pasul (...) ÃŽn Japonia oamenii simt China aÈ™a cum simÈ›im noi Grecia. N-am căutat niciodată un anumit subiect. Las subiectele să mă caute pe mine, după care, plimându-mă pe stradă, trecând dintr-o cameră în alta în casa mea (...) simt că ceva urmează să se întâmple È™i acest ceva poate fi un vers sau poate fi o formă oarecare. Cred că murim tot timpul. De fiecare dată când nu simÈ›im ceva, când nu descoperim ceva, când doar repetăm ceva mecanic - în acel moment eÈ™ti mort. ÃŽn acelaÈ™i timp însă, viaÈ›a poate veni în orice clipă. (vezi C Noica:"E suficient un surâs al vieÈ›ii pentru ca totul să recapete sens" - n.r. SG) Dacă luăm o singură zi, pe parcursul ei întâlneÈ™ti multe morÈ›i, însă È™i multe naÈ™teri. Eu încerc să nu fiu mort, încerc să fiu curios, să simt mereu ceva, iar ceea ce simt se va transforma în poeme, povestiri, fabule ... "M-am născut la Buenos Aires în 1899". Acesta este un act de credință. BineînÈ›eles că nu-mi pot aminti asta. Dacă părinÈ›ii mei mi-ar fi spus "Te-ai născut în secolul al treilea în Timbuktu" probabil că i-aÈ™ fi crezut. Dar rămân la acest fapt din moment ce consider că nu m-au minÈ›it. AÈ™a că, atunci când afirm că m-am născut la Buenos Aires în 1899, fac într-adevăr un act de credință. Atunci când sunt nefericit - È™i asta ni se întâmplă tuturor destul de des - mă consolez cu gândul că în câțiva ani sau poate în câteva zile voi fi mort È™i toate acestea nu vor mai avea nici o importanță. AÈ™tept cu nerăbdare să fiu È™ters de pe listă. Dar, dacă m-aÈ™ gândi că moartea mea nu e decât o iluzie, că după aceea aÈ™ continua să exist, atunci aÈ™ fi foarte nefericit. Căci cu adevărat sunt plictisit È™i obosit de mine însumi. (...) Când mă gândesc la mortalitate, la moarte, mă gândesc la aceste lucruri într-un mod optimist, plin de nerăbdare. AÈ™ putea spune că sunt lacom de moarte, că aÈ™ vrea să nu mă mai trezesc în fiecare dimineță descoperind: "Iată-mă, trebuie să mă reîntorc la Borges". Există un cuvânt în spaniolă, bănuiesc că-l cunoaÈ™teÈ›i. Mă întreb dacă se mai foloseÈ™te încă. ÃŽn loc să spui "a se trezi", spui recordarse, adică a-È›i aminti de tine. Mama mea obiÈ™nuia să spună: "Que me recuerde a las ocho" (vreau să-mi amintesc de mine la ora opt). ÃŽn fiecare dimineță am acest sentiment, deoarece sunt mai mult sau mai puÈ›in inexistent. (...) BineînÈ›eles, când eÈ™ti tânăr nu simÈ›i aÈ™a ceva. SimÈ›i: "Ei bine, sunt fericit că m-am întors în lumea asta minunată". Dar eu nu cred să fi simÈ›it vreodată asta. Nici chiar în tinereÈ›e. ÃŽn special în tinereÈ›e. Acum m-am resemnat. (...) Presupun că ceilalÈ›i oameni simt altfel decât mine pentru că mulÈ›i dintre ei se gândesc la nemurire ca la un fel de fericire; poate pentru că nu-È™i dau seama ... ...Trebuie să scriu! Dacă nu scriu ceva È™i continui să fiu obsedat de acel lucru, până la urmă tot trebuie să-l pun pe hârtie ca să scap de el. Cred că singura justiÈ›ie este justiÈ›ia privată; cât despre cea publică mă întreb dacă există cu adevărat (...) ÃŽn orice moment al vieÈ›ii noastre È™tim dacă acÈ›ionăm bine sau rău. Am putea spune că ziua de apoi se întâmplă tot timpul, că în fiecare clipă a vieÈ›ii noastre facem bine sau rău. Ziua de apoi nu este ceva ce vine la sfârÈ™it. Se întâmplă tot timpul. Iar noi È™tim, printr-un fel de instinct, când am acÈ›ionat bine sau rău. Reporter: ...am descoperit că a te căuta pe tine însuÈ›i este fascinant È™i intolerabil ... Borges: Da, aÈ™a este. Din moment ce sunt orb, eu trebuie să fac asta tot timpul. ÃŽnainte de a orbi, îmi găseam întotdeauna refugiul în plăcerea de a privi, în lectură, în timp ce acum mi-l găsesc în gândire sau, din moment ce capacitatea mea de a gândi nu este atât de bună, în visare - într-un anume sens îmi visez viaÈ›a. Acesta este singurul lucru pe care pot să-l fac. ImaginaÈ›ia după părerea mea este făcută din amintiri È™i din uitare. Este un fel de amestec al celor două lucruri. (...) Oricine orbeÈ™te primeÈ™te un fel de recompensă: un alt simÈ› al timpului. Presupun că am trei coÈ™maruri esenÈ›iale: labirintul, scrisul È™i oglinzile (...) Aproape în fiecare noapte am avut un coÈ™mar(...) Era în felul următor: eram într-o clădire foarte mare. Era o clădire de cărămidă. Multe camere goale. Camere mari. Camere de cărămidă. Treceam dintr-una într-alta È™i nu păreau să fie uÈ™i. Ajungeam mereu în curÈ›i interioare. Mult timp am mers în sus È™i în jos, am strigat dar nu mi-a răspuns nimeni. Acea clădire mare È™i lipsită de imaginÈ›ie era goală; atunci mi-am spus da, bineînÈ›eles, acesta este visul labirintului. N-o să găsesc nici o ușă, nu-mi rămâne decât să mă aÈ™ez într-una din camere È™i să aÈ™tept. Și uneori mă trezesc. Asta s-a È™i întâmplat È™i mi-am spus: acesta este coÈ™marul labirintului; din moment ce È™tiam despre ce este vorba, n-am fost păcălit de labirint. Pur È™i simplu m-am aÈ™ezat jos pe podea. Rep: Și aÈ›i aÈ™teptat. Borges: Am aÈ™teptat o clipă È™i apoi m-am trezit. Rep: AveÈ›i È™i alte coÈ™maruri care revin? Care sunt? Borges: (...) Mai am È™i altul, care provine din faptul că am orbit. Acesta este coÈ™marul în care încerc să citesc È™i nu pot pentru că personajele se însufleÈ›esc, fiecare literă se transformă în alta, iar cuvintele, scurte la început, devin lungi cuvinte olandeze, cu vocale care se repetă când încerc să le descifrez. Sau dacă nu, spaÈ›iile dintre rânduri se lărgesc, literele încep să se întindă, totul apare scris în negru È™i roÈ™u pe hârtie lucioasă È™i este atât de mare încât devine intolerabil. Și când mă trezesc literele îmi È›in companie un timp. Pentru o clipă îmi trece prin minte: n-am să le pot uita niciodată È™i o să înnebunesc (...) Celelalte coÈ™maruri sunt despre oglinzi, despre oamenii mascaÈ›i (...) Am trăit mereu cu teama de oglinzi. Când eram mic, aveam o casă îngrozitoare. ÃŽn camera mea erau trei oglinzi imense. Mobila era de mahon È™i părea o oglindă întunecată, ca aceea din epistola Sfântului Pavel. Am trăit mereu cu teama lor, însă, copil fiind, nu îndrăzneam să spun nimic. Am citit o carte de John William Dunne, intitulată Experience with Time, în care autorul spune că, din moment ce È™tii un lucru, È™tii că-l È™tii; È™i È™tii că È™tii că-l È™tii; È™i È™tii că È™tii că È™tii că-l È™tii, drept care în fiecare om există o infinitate de euri. Dar nu cred că asta se poate dovedi. Din moment ce nu sunt prea priceput la rimă, încerc să scap de ea (...) Shakespeare l-a dus pe Hamlet într-un cimitir. S-a gândit că, dacă-l face să È›ină în mână un craniu, un craniu alb - Hamlet fiind îmbrăcat în negru - atunci obÈ›ine un tablou foarte sugestiv. Dar Hamlet nu putea să È›ină-n mână craniul fără să rostească nici un cuvânt, trebuia să spună neapărat ceva. AÈ™a s-a născut Zorick, dintr-o necesitate tehnică a lui Shakespeare. Și s-a născut pentru vecie. (...) Singurele întrebări interesante sunt cele personale. Nu cele despre viitorul Republicii, viitorul Americii, viitorul Cosmosului! Aceste lucruri n-au nici un sens. DiferenÈ›a esenÈ›ială dintre experienÈ›a în starea de veghe È™i cea din timpul somnului sau visului, constă în faptul că experienÈ›a din timpul visului este ceva care se poate naÈ™te din tine, poate fi creată din tine, emană din tine. Rep: Există foarte multă veselie în dumneavoastră, Borges. SunteÈ›i copilăros, vă bucuraÈ›i de lucrurile care vă înconjoară, aveÈ›i un extraordinar simÈ› al umorului. Borges: Păi ar fi È™i cazul să-l am. Mă întreb dacă sunt cu adevărat adult. Cred că nimeni nu este. Rep: ÃŽntr-o noapte mama dumneavoastră a primit un telefon amenințător. Ne puteÈ›i povesti despre asta? Borges: Da, a primit un telefon în toiul nopÈ›ii. Am auzit telefonul sunând. A doua zi dimineță am întrebat-o: "Am visat eu sau a sunat telefonul?". "Nu, n-ai visat. M-a sunat un oarecare È™i mi-a spus 'Am de gând să te omor È™i pe tine È™i pe fiul tău'. Mama i-a răspuns: 'Nu-i greu să-l omori pe fiul meu, îl găseÈ™ti în orice zi. Cât despre mine, am peste nouăzeci de ani. Trebuie să te grăbeÈ™ti. Altfel n-o să mai apuci să mă omori'". După care s-a dus să se culce. Rep: Ce schimbări s-au petrecut atunci când aÈ›i orbit? Borges: Am descoperit că orbesc încetul cu încetul, aÈ™a că n-a existat un moment anume. A venit treptat, ca un amurg de vară. Eram bibliotecar-È™ef la Biblioteca NaÈ›ională È™i am început să descopăr că sunt înconjurat de cărÈ›i fără litere. Apoi prietenii mei È™i-au pierdut chipurile. Apoi am descoperit că nu mai e nimeni în oglindă, apoi toate lucrurile s-au întunecat, iar acum pot să desluÈ™esc doar albul È™i griul. Două culori îmi sunt total interzise - negrul È™i roÈ™ul. Pe amândouă le văd maro. Când Shakespeare a spus "ÃŽntunericul pe care-l văd orbii" a greÈ™it. Orbilor le este interzis întunericul. Eu trăiesc într-o ceață luminoasă. Rep: O ceață luminoasă ... Borges: CenuÈ™ie sau albăstruie, nu sunt foarte sigur. Este mult prea întunecată. AÈ™ spune că acum trăiesc înconjurat de o lume albăstruie. Rep: Albăstruie ... Borges: Tot aÈ™a de bine poate să fie È™i gri. Rep: Când v-aÈ›i dat seama că orbiÈ›i aÈ›i încercat să citiÈ›i cât mai mult È™i cât mai repede? Borges: Nu. BineînÈ›eles că aÈ™a ar fi trebuit să fac. De atunci - asta se întâmpla în 1955, anul revoluÈ›iei - am recitit foarte mult dar de citit, n-am citit prea mult. Nu mă consider contemporan cu suprarealismul, dadaismul, imagismul sau cu bufoneriile atât de respectate ale literaturii. Mă gândesc la literatură în termenii secolului al nouăsprezecelea È™i începutul secolului douăzeci. Sunt un admirator al lui Bernard Shaw È™i al lui Henry James. Da, cred că pot cita câteva versuri din Kipling. Un ofiÈ›er englez urmăreÈ™te un hoÈ› de cai afgan. Amândoi călăresc, iar Kipling spune: "They have ridden the low moon out of the sky. Their hooves drum up the dawn" ( "Au călărit luna joasă afară din cer. Copitele lor bat zorile") Ei bine, nu poÈ›i exprima aÈ™a ceva în spaniolă (...) ea are însă alte virtuÈ›i. Rep: AÈ›i încercat vreodată să scrieÈ›i în engleză? Borges: Da, dar respect prea mult limba engleză. Am scris două sau trei poezii pentru prieteni (...) dar acum n-aÈ™ mai încerca aÈ™a ceva. Fac tot ce pot cu spaniola (...) Rep: Cum vă explicaÈ›i ceea ce pe mine m-a uluit întotdeauna È™i anume simpatia de care se bucură naziÈ™tii È™i Hitler în Argentina? Borges: Ascultă-mă, cred că Republica Argentina nu poate fi explicată. Este la fel de misterioasă ca È™i universul. Eu nu o înÈ›eleg. (...) Și nici nu am convingeri politice. Fac tot ce pot ca să evit politica. Nu sunt înscris în nici un partid. Sunt un individualist. Tatăl meu a fost studentul lui Herbert Spencer. A fost crescut în spiritul "om versus stat". Nu pot explica aÈ™a ceva. Nici eu nu înÈ›eleg. Rep: AÈ›i spus undeva că nefericirea este o adevărată binecuvântare pentru scriitor. Borges: AÈ™ spune mai degrabă că nefericirea este una din multele unelte date scriitorului. Sau unul dintre multele materiale, ca să folosesc o altă metaforă. Nefericirea, singurătatea, toate acestea trebuie folosite de scriitor. Chiar È™i coÈ™marul e o unealtă. Multe din povestirile mele mi-au fost date de coÈ™maruri. Am coÈ™maruri mai tot timpul. Rep: CredeÈ›i că e important să fii nemuritor? Borges: AÈ™ vrea să mor pe de-a întregul, trup È™i suflet È™i să fiu uitat. Rep: Asta este dorinÈ›a dumneavoastră cea mai mare. Borges: Cât despre numele meu, de ce să-mi pese de el? Este un nume aÈ™a de stângaci. Jorge Luis Borges, seamănă cu Jorge Luis Jorges sau Borge Luis Borges, È›i se împleticeÈ™te limba-n gură .... Borges simbolizează tot ceea ce urăsc. El simbolizează publicitatea, fotografiile, interviewurile, politica, opiniile - după părerea mea toate opiniile sunt vrednice de dispreÈ›. El simbolizează de asemenea aceste două non-entități, aceÈ™ti doi impostori: NereuÈ™ita È™i Succesul - sau, aÈ™a cum a spus Kipling: "Dacă È™tii să-nfrunÈ›i deopotrivă izbânda È™i necazul / È™i pe aceste două mari amăgitoare cu-aceiaÈ™i ochi să le priveÈ™ti ...". El se ocupă cu astfel de lucruri, în timp ceu, ca să spunem aÈ™a, dat fiind că titlul lucrării este "Borges È™i eu", eu nu simbolizez omul public ci omul privat, realitatea, căci celelalte lucruri mi se par ireale. Lucrurile adevărate sunt sentimentele, visurile, scrisul ... (...) atunci când privesc luna, nu privesc doar sfera luminoasă de pe cer. Privesc, în acelaÈ™i timp, luna lui Vergiliu, a lui Shakespeare, a lui Verlaine, a lui Gongora ... Poetul nu trebuie să se amestece în ceea ce scrie, nu trebuie să-È™i impună punctul de vedere în ceea ce scrie. Rep: De ce v-aÈ›i hotărât să scrieÈ›i o poezie despre Endimion? Borges: Am scris această poezie pentru că am vrut să arăt că Endimion este o realitate prozaică È™i nu un mit, din moment ce fiecare bărbat care a fost iubit a fost iubit de o zeiță. Eu am fost Endimion. ToÈ›i am fost Endimion cel iubit de lună È™i care s-a simÈ›it nedemn de ea È™i a căutat să-i mulÈ›umească. Acesta este sensul poeziei. Rep: SpuneÈ›i-mi, cum vă simÈ›iÈ›i stând de vorbă cu aceÈ™ti oameni È™i împărtășindu-le din experienÈ›a dumneavoastră? Borges: Nu stau de vorbă cu ei. Vorbesc cu fiecare din dumneavoastră în parte. De fapt publicul e o iluzie. Nu există aÈ™a ceva. Pentru mine scrisul este o dictare. Hai să spunem că-mi dau deodată seama că urmează să se întâmple ceva. Atunci stau deoparte È™i încerc să rămân pasiv, să nu mă amestec. Și atunci am o viziune. ÃŽntotdeauna capăt o inspiraÈ›ie iniÈ›ială, parÈ›ială. Poate mi se dă un vers, o intrigă sau în vis mi se dă un cuvânt sau anumite cuvinte. De exemplu, acum câțiva ani, când am fost în America, în East Lansing, am avut un vis. Când m-am trezit, nu mai È›ineam minte nimic, cu excepÈ›ia acestei propoziÈ›ii: "Sunt pe punctul de a-È›i vinde memoria lui Shakespeare". Atunci m-am trezit È™i i-am povestit despre asta Mariei Kodama, prietena mea, iar ea mi-a răspuns: "Poate că aici se ascunde o povestire". Am aÈ™teptat. ÃŽncerc să nu mă amestec în ceea ce-mi oferă Sfântul Duh, inspiraÈ›ia, muza sau subconÈ™tientul - cum se spune astăzi. După aceea am scris povestirea. Acum este în curs de a fi publicată la Buenos Aires. Se numeÈ™te "Memoria lui Shakespeare". Numai că în povestirea mea memoria personală a lui Shakespeare nu este vândută. Este doar împrumutată. La început pare un dar minunat. Cu timpul însă devine de nesuportat, iar omul dispare sub povara memoriei lui Shakespeare. Rep: ÃŽn Argentina aÈ›i È›inut câteva conferinÈ›e despre Cabala. ÃŽncă din 1926 aÈ›i scris despre acest subiect un eseu, Studiu despre îngeri, pe care l-aÈ›i inclus în El temano de mi esperanza (Măsura speranÈ›ei mele).... Borges: ÃŽmi este efectiv ruÈ™ine de această carte ... Dar continuă. Eu încerc să uit de ea. O carte foarte proastă. Rep: Știu că nu vă place. Borges: Nu. Hai să evităm subiectele neplăcute ... Rep: Știu că aÈ›i ajuns până acolo încât aÈ›i colindat Buenos-Airesul strângând exemplare din carte. Borges: Ca să le ard. Am făcut un act de dreptate. Rep: Și totuÈ™i, în această carte există câteva eseuri pe care cu siguranță le socotiÈ›i demne de a fi reabilitate. Borges: N-am recitit niciodată această carte. Și nici vreo altă carte de-a mea. Scriu, dar nu recitesc. Rep: TotuÈ™i cartea arată foarte clar interesul dumneavoastră pentru Cabala; ficÈ›iunea È™i poezia dumneavoastră sunt pline de referiri la Cabala. Ce înseamnă Cabala pentru dumneavoastră? Borges: Presupun că înseamnă mult pentru mine, din moment ce provin dintr-o familie de evrei. Numele mamei mele este Acevodo, un alt nume din familia ei era Pinedo. Erau evrei de rit Sefard. ÃŽn plus am descoperit o idee interesantă în Cabala, o idee pe care a avut-o È™i Carlysle È™i Leon Bloch. Și anume aceea că întreaga lume este doar un sistem de simboluri, că lumea, inclusiv stelele, reprezintă scrierea secretă a lui Dumnezeu. ...Și una din multele mele experienÈ›e, cea mai fericită dintre ele, este cititul. Ah, È™i există ceva încă È™i mai bun decât cititul È™i anume recititul. I-aÈ™ sfătui pe toÈ›i să citească puÈ›in însă să recitească mult. Presupun că primul vers care mi se dă reprezintă un indiciu. Dacă are unsprezece silabe atunci se prefigurează un sonet. Dacă e un vers liber, atunci se prefigurează toată poezia în vers liber. Nu cred în țări. Þările sunt o greÈ™eală, o superstiÈ›ie. Presupun că lumea trebuie să fie una singură, aÈ™a cum au gândit stoicii. Când avem de-a face cu o poezie adevărată, cititorul simte nevoia să o citească cu voce tare. Acesta este testul poeziei. Un scriitor care n-ar scrie decât ceea ce intenÈ›ionează ar fi un scriitor foarte prost. Un scriitor trebuie să scrie cu o anumită inocență. Nu trebuie să se gândească la ceea ce face. Altfel nu scrie poezie adevărată. Eu am scris mai mult decât ar fi trebuit. Regret, dar trebuie să spun că am scris cam cinzeci sau È™aizeci de cărÈ›i È™i totuÈ™i descopăr că toate aceste cărÈ›i există în prima carte pe care am publicat-o, în acea carte obscură, scrisă cu foarte mult timp în urmă, Fervor de Buenos Aires , publicată în 1923. Dacă trebuie să numesc o singură carte ca fiind cea mai bună din toată literatura, cred că aÈ™ alege Divina Commedia a lui Dante. Nu pot să accept povestea cu Dumnezeu care l-a creat pe om È™i apoi l-a creat pe Christos. Toate aceste lucruri sunt în afara mea. Cu adevărat! Scriitorii care mă interesează sunt îndeosebi scriitorii morÈ›i. Cred că prietenia este poate faptul esenÈ›ial al vieÈ›ii. Prietenia, aÈ™a cum mi-a spus Adolpho Bioz Casares, are acest avantaj asupra dragostei: nu are nevoie de nici o dovadă. (...) Poate că adevăratul destin, adevărata datorie a dragostei este să devină prietenie. Alfonso Rezes, marele scriitor mexican mi-a spus: "Publicăm ca să nu corectăm la nesfârÈ™it aceleaÈ™i ciorne" Trebuie să considerăm lectura o formă de fericire, de bucurie, È™i cred că lectura obligatorie este o greÈ™eală. Ai putea la fel de bine să vorbeÈ™ti de dragoste obligatorie sau de fericire obligatorie. Rep: AÈ™ dori să fac o mică digresiune È™i să vă rog să ne spuneÈ›i povestea cu acel taxista din Chicago. Borges: Taximetristul Rep: Da, taximetristul. Borges: Asta s-a întâmplat alaltăieri sau ieri, nu sunt sigur. Zilele mele sunt confuze. Fusese soldat. Cunoscuse amărăciunea. Cunoscuse nefericirea. Brusc, mi-a spus fără să-È™i dea seama de adevărata putere a vorbelor sale: "Urăsc amintirile!". Mi s-au părut foarte frumoase cuvintele lui È™i cred că am să pun mâna pe propoziÈ›ia asta È™i-am s-o folosesc È™i eu. O s-o anexez undeva. "Urăsc amintirile". Este o propoziÈ›ie minunată. Fugi È™i uită de lume. Prefer întotdeauna să recitesc mai degrabă decât să citesc. Când a murit tata - asta s-a întâmplat în 1938 - mama a început să înveÈ›e engleza ca să fie aproape de el. Fiecare poet dezvoltă o muzicalitate proprie È™i un limaj propriu. După ce un mare poet a trecut printr-un limbaj, limbajul nu mai este acelaÈ™i. Dacă un om nu simte poezia fizic, atunci nu simte poezia deloc. E mai bine să se facă profesor sau critic. ... coÈ™marul are un loc aparte. ÃŽn spaniolă, cuvântul este foarte urât: pesadilla, nici nu-È›i vine să-l foloseÈ™ti. ÃŽn greceÈ™te există un cuvânt foarte frumos: ephialtes, pentru demonul nopÈ›ii. Mă gândesc întotdeauna la lume ca la ceva ireal È™i sunt întotdeauna surprins de lume, de lucrurile care mi se întâmplă. De exemplu anul trecut am împlinit optzeci de ani È™i m-am gândit că nimic nu mi se mai poate întâmpla. După un timp însă am suferit o operaÈ›ie reuÈ™ită, însă dureroasă. După aceea am făcut o călătorie minunată în Japonia, o È›ară pe care acum o iubesc foarte mult, iar acum, în chip ciudat, sunt în Indiana È™i stau de vorbă cu dumneavoastră. Viitorul avea să-mi ofere atâtea lucruri, atâtea daruri, iar eu nu-mi dădeam seama de asta. Și continui să aÈ™tept È™i alte daruri de la viitor. Căci singurul lucru pe care-l È™tim despre viitor este acela că nu va semăna cu prezentul. Oamenii se gândesc la viitor numai în termenii secolului douăzeci, hiperbolic È™i distorsionat. ÃŽnsă eu È™tiu în primul rând că vor exista multe alte secole viitoare È™i, în al doilea rând, că lucrurile care ni se par acum importante vor fi frivole È™i irelevante în viitor. Oamenii nu vor mai fi interesaÈ›i de politică, nu vor mai fi egali - asta e o iluzie - nu vor mai gândi în termeni ca circumstanÈ›e, succes, nereuÈ™ită ...
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | ![]() | |||||||
![]() |
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati