|
Biografii Victor Vlad Delamarina
Victor Vlad Delamarina (31 august 1870 - 15 mai 1896) a fost un poet și scriitor român născut în Satul-mic, azi localitatea Victor Vlad Delamarina, de lângă Lugoj, județul Timiș. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în dialect bănățean.
S-a născut la Satu-Mic, unde tatăl său, Ion Vlad, era pe atunci prim-pretor. Mama, Sofia Vlad, născută Rădulescu, provine dintr-o familie de intelectuali din satul Chizătău înrudită cu familia Bredicenilor. În 1876 este înscris direct în clasa a doua, și pe parcursul anilor schimbă diverse școli din Lugoj. În 1881 este înscris la gimnaziul din oraș.
Anul 1882 îl va marca pe scriitor prin moartea despoticului său tată. După acest tragic eveniment, mama sa s-a mutat la București împreună cu cele trei fiice, iar Victor rămâne la Lugoj în grija bunicilor materni și a unei mătuși. Poetul visează să intre la școala militară: „Planul meu este să întru în școala militară din România”.
În toamna lui 1884 copilul de numai 14 ani face cunoștință cu Bucureștiul: este înscris la Colegiul Sf. Sava. Aici are ocazia să-l cunoască Eliade Rădulescu, și își descoperă pasiunea pentru desen. O clipă este tentat chiar să urmeze cursurile școlii de desen. În vizită la școala de belle-arte, din București este primit de Theodor Aman.
În luna iulie 1892 este confirmat ofițer și își preia serviciul în primire ca sublocotenent de marină la Galați, apoi la Sulina, pe vasul Bistrița. În 1893 face o călătorie mai lungă, bogată în impresii, pe crucișătorul Elisabeta.
În 1894, în ziarul timișorean „Dreptatea”, apar cele dintâi versuri și note din călătoria pe bricul „Mircea”, semnate „Delamarina”.
În aprilie 1895 este înaintat la gradul de locotenent de marină. Bolnav de tuberculoză, și agravândui-se boala, își ia un concediu mai lung și este trimis de familie pentru tratament la sanatoriile de la Worishofen, Abbazia și Meran.
Se pare că acum scrie însemnările autobiografice „Cartea vieții mele”. Tot acum își definitivează acuarelele, pe baza schițelor de călătorie, sperând din tot sufletul să devină pictor.
În aprilie 1896, simțindu-se tot mai slăbit, se întoarce din străinătate acasă. În drum spre Lugoj, poposește câteva zile la Budapesta, la Tiberiu Brediceanu, care îl înseninează cântându-i la pian melodii populare lugojene. La 3/15 mai 1896 încetează din viață la Pietroasa Mare, în apropiere de Satu-Mic Avea 26 ani. A doua zi, petrecut de consăteni, trupul său neînsuflețit este dus într-un car cu boi și înmormântat la Lugoj.
|
Texti Pripusi
