|
Biografii Ion Monoran
Ion Monoran este un poet și publicist, născut în 18 ianuarie 1953, în localitatea Ciacova județul Timiș. În 1978, a absolvit Liceul de Filologie-Istorie din Timișoara. A fost membru activ al Cenaclului literar \"Pavel Dan\" al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara și fondator al Cotidianului Timișoara și al Societății Timișoara, totodată participant, ca lider, la Revoluția din Decembrie 1989. Debutează în literatură în 1976, cu versuri, în revista \"Forum studențesc\" și colaborează, mai apoi, regulat, la reviste precum \"Orizont\", \"Amfiteatru\", “Echinox\", “Luceafărul”.
Nume de referință al generației optzeciste, refuzând orice fel de compromis, Monoran își amână debutul editorial până dincolo de limitele vieții. Cel dintâi volum, Locus periucundus (Ed. Marineasa), vede lumina tiparului în 1994, cuprinzând o serie de poeme scrise în perioada 1975-1989, într-o selecție realizată de autor însuși. Etichetată drept “poezie biografică”, de Mircea Cărtărescu (iar autorul ei, drept “model totemic al generației ‘80”, de Marcel Tolcea), lirica impulsivă, abruptă și adesea contradictorie a lui Monoran, redă experiența unui spirit liber (“sunt un băiat furtunos”), neînțeles (“dar pun rămășag/ că nici un redactor nu s-ar încumeta/ să publice un text ca ăsta prin reviste/ cu atât mai puțin ideologii/ cu care odată și odată tot am să mă răfuiesc eu…”). Al doilea volum, Ca un vagabond într-o flanelă roșie (Ed. Marineasa, 1996), include poeme din perioada 1972-1979 și continuă aceeași litanie/confesiune a unui exclus nostalgic. De un nonconformism menit să spargă orice tipare, capabil să “care” după el mase întregi de oameni, Ion Monoran a fost incomodul prin excelență, respins de oficialități înainte de Revoluție, dar și după (nu degeaba se spune că a murit de inimă rea). Postum, Mircea Cărtărescu, Alexandru Mușina și alții îl găzduiesc în antologiile generației optzeciste.
Pentru Ziarul Timișoara, Ion Monoran a fost cel care, în momentele grele de la început, în 1990, a găsit întotdeauna soluții. El a procurat prima mașină de scris, iar la un moment dat a găzduit în apartamentul său întreaga redacție a ziarului.
Poetul obține, în scurtul său destin literar, o serie de premii, printre care: Premiul pentru Poezie al revistei literare Orizont (1987), Premiul “Nichita Stănescu” pentru Poezie Contemporană (1987), Premiul Concursului de Creație Literară (Satu-Mare, 1987), Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timiș, pentru volumul Locus periucundus și este declarat, post-mortem, Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara.
|
Texti Pripusi
