|
Biografii Alexandru Grigore
S-a nascut la 1 septembrie 1941, in comuna Filfani, Arges.
A absolvit liceul in 1957, la Pitesti, iar Facultatea de filologie in 1965, la Universitatea din Bucuresti.
Si-a facut debutul in presa la 14 septembrie 1968, in revista „Luceafarul”. A colaborat la mai toate publicatiile culturale ale vremii: „Viata romaneasca”, „Luceafarul”, „Romania literara” etc. A tradus din literatura rusa si sovietica poeme de Evtusenko, Majakovski, Block. Au scris despre el: Laurentiu Ulici, Dan Laurentiu, Horia Badescu, Al. Condeescu, Mircea Scarlat, Lucia Fenesan s.a.
A murit la 30 iunie 1981, in Bucuresti.
Volume publicate:
„Tagade” (1970),
„Ceremoniile” (1978)
„La marginea imparatiei” (1984, postum).
"Moartea unui poet
Un rebel incorigibil. O minte ascutita si un simt poetic deosebit, dublate de o cultura de invidiat. Cand l-am cunoscut, in 1978, tocmai isi finisa volumul care avea sa apara in acelasi an. Era in clinciuri mari cu cenzura editurii Cartea Romaneasca.„Uite, batrane, chestia asta li se pare subversiva. Mi-au masacrat poemul!”, imi spunea cu o revolta imensa pe fata. Era incrancenat si lupta pentru fiecare cuvant. Nu cu mult timp in urma fusese dat afara de la „Viata romaneasca” si „parasutat” la Biblioteca Centrala de Stat, unde trebuia sa-si faca penitenta. Conducerea de pe vremea aceea a bibliotecii a simtit nevoia perversa sa pluseze, sa-i dea un spor de sanctiune, asa ca l-a trimis la RNC (Rezerva Nationala de Carte). Acolo am impartit cu el nu numai biroul, ci si izbucnirile isterice ale sefului de serviciu, fost profesor la „academia” Securitatii de la Baneasa. RNC-ul era considerat „ocna”, batalionul disciplinar al bibliotecii. In ultimii ani de viata conflictele lui cu autoritatile se repetau aproape saptamanal. Nimic din ceea ce facea sau spunea nu era pe placul organelor. Orice cuvant al lui era interpretat drept un afront adus regimului. Pentru asta fusese dat si afara din presa. Cazuse in alcoolism. Tot atunci l-a lasat si sotia, Ioana. Mai rau de atat nu se putea.
Nimeni nu avea sa banuiasca sfarsitul tragic pe care i-l pregatea destinul. Ultimele evenimente din viata lui s-au succedat cu repeziciune. Murise unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui, Stefan. Cei doi fusesera mai buni ca fratii. In biserica, la capataiul lui Stefan, Alexandru s-a simtit dintr-o data rau. A dus mana la inima si s-a prabusit peste sicriul celuilalt. Agitatie, strigate si apoi liniste. O liniste de moarte. Poetul murise. Scurt, fara preaviz. Pentru el, lumea aceasta incetase sa mai existe. O moarte romantica, pentru care l-ar invidia orice poet. (Marius Dobrescu)"
|
Texti Pripusi
