|
Biografii Giovanni Giudici
S-a născut în localitatea Le Grazie (La Spezia) la 26 iunie 1924. A studiat literatura franceză la Universitatea din Roma (terminând cu o teză asupra lui Anatole France), apoi a trăit la Ivrea și Torino, iar din 1958 la Milano, unde a lucrat în calitate de copy-writer la Olivetti. În prezent face gazetărie. Colaborează la „Paragone”, „Rinascita”, „Aut Aut” etc. Primele plachete (Fiori d\'improvviso, 1953; La Stazione di Pisa, 1955; L\'intelligenza col nemico, 1957; L\'educazione cattolica, 1963) vor fi reluate apoi în La vita in versi (Mondadori, 1965), după care urmează Autobiologia (1969); O beatrice (1972); Il male dei creditori (1977); Il ristorante dei morti (1981); Salutz (Einaudi, Torino, 1986). În 1976 publică un volum de eseistică sub titlul semnificativ La letteratura verso
Hiroshima (Editori Riuniti, Roma). A tradus de asemeni din E. Pound, Sylvia Plath, Pușkin și din poeți cehi.
„Forța specifică a poziției lui Giudici - spune criticul Mengaldo - derivă din modul consecvent, aproape mecanic, prin care el dezvoltă paradoxul obiectiv ce constituie poezia sa: o voință persistentă de a-și spune în versurir propria biografie până în punctul unei obscure necesități în care aceasta devine „biologie” („...pentru mania mea/de a egala biografia și biologia”) și nu fără evidente ambiții de „canzoniere”, într-o fază istorică în care samavolnicia noului capitalism, de el experimentată direct și îndelung în propriul „rol”, reduce viața individului la simpla transparență a figurii sale sociale. Autobiografia coincide, de aceea, cu biografia acelei figuri sociale, iar eul, pierzând principiul identificării, devine un eu narant sau judecător ce se teatralizează în tip, mască sau personaj. Este acesta semnificatul fundamental dat uzului persoanei a treia de către Giudici și a obiectivării sale în „vocea altuia...” La nivelul limbajului poetic, Giudici alternează între tonul solemn și oralitatea limbii comune, voind să comunice simultan un aici și un dincolo, ca instanțe tonale nu totdeauna aflate în colocvialitate pașnică.
(extras din Marin Mincu, Poeți italieni din secolul XX, Ed. C.R., Buc., 1988, p. 424)
|
Texti Pripusi
