agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
|
||||||
agonia Texti Pripusi
■ Interzicerea expoziÈ›iei organizate de Societatea Culturală Aromână
Romanian Spell-Checker Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-19 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Bot Eugen Iulian
În literatura europeană nu există discontinuitate, salturi, revoluții. De la Ovidiu la trubaduri, de la poezia medievală la Dante și Petrarca, de la "Princesse de Cleves" la Stendhal și Proust- fluviul inspirației literare rămâne același: femeia și drama sufletului uman provocată de femeie. Ovidiu, ca și Proust, s-au ridicat la contemplația lumii prin femeie,
prin dragoste, prin gelozie. Bătrânul Homer e dominat și el, în mare măsură, de același "demon teoretic". Drama, istoria, mântuirea se petrec în jurul unei femei; fie ea Elena a Troiei, Nausicaa sau Penelope. Firește că alta e "femeia" crescută sub semnul Athenei- și alta cea dezlănțuită în orgiile lui Dionysos. Dar funcția centrală "dramatică" a femeii rămâne aceeași în aproape toată literatura europeană. Uneori, continuiitatea tipului literar feminin este uluitoare: Ovidiu, trubadurii, Petrarca, Dante. Alteori, femeia este numai agentul dramei: Cervantes, Shakespeare, Calderon, Goethe. Începând cu romanticii, Europa cade din nou într-o fervoare "ovidiană"; cazuistica erotică, gelozia, drama- până la literatura detestabilă, afrodisiacă, a autorilor contemporani de mâna a treia. Toți, dar absolut toți, cred că sufletul uman cunoaște stările extreme(damnare, mântuire) prin femeie. Nu apare atunci excepțională apariția lui Dostoievski, ruperea lui titanică de această tradiție europeană, curajul lui de a crea oameni care suferă, speră, se prăbușesc sau se mântuiesc "fără" femeie? Sânt mai puține femei în opera lui Dostoievski decât în opera oricărui mare autor european. Și marii eroi dostoievskieni există și trăiesc dramatic prin propriul lor destin, "autonomi". Această autonomie a omului, această luptă a lui cu destinul, Europa a întrevăzut-o doar o singură dată: în anumite tragedii ale lui Shakespeare. În Dostoievski, însă, omul ajunge pentru întâia oară victima propriului său destin, fără drama dragostei, fără agentul de suferință și de beatitudine care a fost întotdeauna, în literatura europeană, femeia. De aceea, dintr-un anumit punct de vedere, Dostoievski poate fi considerat ca făcând parte din literatura extralaică, din literatura "ascetică" europeană. Personajele lui: oameni care suferă direct, nemijlocit; care cunosc neantul sau abisurile existenței prin simpla lor trăire, nu prin dragoste, prin trăirea împreună. Dacă dragostea a provocat, în literatura europeană, atâtea dezastre și atâtea cruzimi- lucrul se explică prin maxima lui Goethe: orice om este pentru femeia cu care trăiește alături un demon. Drama și suferința se nășteau din incapacitatea omului de a suporta o dragoste absolută; din demonia creată prin prezența laolaltă a "doi oameni". Femeia și dragostea jucau aici rolul de catalizator al eternei drame ummane. Dostoievski are curajul să rezolve problema plecând de la datele ei inițiale: omul singur, față în față cu destinul, cu neantul.
|
||||||||
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | |||||||||
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati