Meditația nr. 6

În genunchi, voi generații și popoare, dinaintea măreției lui Dumnezeu! Vă repeziți a cădea în genunchi dinaintea cârmuitorilor voștri prea ticăloși, totuși ezitați să îngenuncheați la picioarele Atotputernicului!
Voi spuneți: "Ne va pedepsi oare cu adevărat Domnul pe noi care suntem atât de mici? Dacă El ne-ar fi făcut mai mari și mai tari, atunci El ne-ar fi pedepsit. Dar după cum stau lucrurile, priviți, noi de-abia depășim înalțimea unei tufe de scaieți de pe marginea drumului în comparație cu universul care vuiește în jurul nostru, copleșindu-ne, iar tu încă ne ameninți cu pedeapsa din partea Celui Carele este incomparabil mai mare decât noi?"
Nebunilor! Când tâlharii vostri de câmuitori vă cheamă la rele care ar face să se cutremure chiar universul, voi încă afirmați că sunteți prea mici. Vă scuzați din pricina micimii sau a neputinței doar când e vorba de a lucra fapte de mare preț.
Chiar dacă voi sunteți mici în ochii vostri, sunteți însemnați în cartea vieții sub un nume mare. Strămoșul vostru Adam avea măreția unui arhanghel și strălucea cu chip îngeresc. De aceea, fie răsplata unui arhanghel, fie pedeapsa lui vă este destinată.
Când dorința strămoșului vostru pătrunde în inima voastră, dorința de a cunoaște creația fără Creator, chipul său de arhanghel se întunecă precum pământul, iar măreția sa se fărâmițează în fleacuri care te cuprind pe tine, sămânța sa. Fiindcă el vrea să cunoască fleacurile și să se împrăstie în fleacuri spre a le pătrunde, gusta și încerca.
Toate fleacurile, toate nimicurile, cele mai multe se adună și își întorc chipul de la pământ spre Creator astfel încât strămoșul vostru arhanghelicesc să poată fi din nou repus în drepturi, iar chipul său să poată străluci din nou cu strălucirea unei oglinzi îndreptate către soare.
O, Domnul meu și Creatorul meu, readu-l pe om la frumusețea cea dintâi, cu care l-ai creat pe el. Acest fel de om nu este lucrul mâinilor Tale. Acest soi de om s-a creat el singur pe sine. Numele său este boală- cum poate să fi existat vreodată boala în mâinile Tale? Numele său e teamă- cum ar putea vreodată teama să izvorască din Cel Netemător?
Numele său e rea voință- cum ar putea vreodată reaua voință să provină de la Cel Biruitor?
Umple-mă de Tine, o, sănătatea mea; umple-mă cu veșnica Ta lumină a dimineții și fă ca boala, teama și reaua voință să se evaporeze de la mine, întocmai precum o mlaștină se evaporează în prezența soarelui și se transformă într-un câmp fertil!