agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Interzicerea expoziÈ›iei organizate de Societatea Culturală Aromână ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-06 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Nicole Chinez O stea pe-o frunte de copil Era toamnă atunci. Abia începusem clasa a V+a. Mă întorceam cu bunicul de la fân, de pe dealurile din împrejurimi.. Se întunecase de+a binelea. Bunicul mergea alături de căruță, mânând calul de căpăstru. Eu eram cocoÈ›ată sus, pe căpiÈ›a de fân. Stăteam întinsă cu mâinile sub cap, iar căruÈ›a mă legăna încetiÈ™or pe drumurile È™erpuite de È›ară. Era liniÈ™te. Se auzeau numai greierii din când în când È™i răsuflarea calului, iar din depărtări răspundeau alte căruÈ›e È™i alÈ›i greieri. Cu bunicul vorbeam rar. Ne înÈ›elegeam din tăcere. Bătrânul murmura o doină, un cântec de jale despre moarte. Era multă duioÈ™ie în glasul bunicului, o tristeÈ›e caldă È™i mângâietoare. Deasupra mea se întindea la nesfârÈ™it cerul cu stele. Numai cer È™i numai stele..., È™i glasul bunicului..., È™i legănatul căruÈ›ei... După un ceas am ajuns acasă. Bunica ne+a aÈ™teptat cu mămăligă fierbinte È™i lapte cald. Mi+aduc bine aminte cum bunica însemna de fiecare dată mălaiul din care făcea mămăliga cu semnul Crucii, cum degetele ei bătrâne o desenau frumos în făina galbenă. Mi se părea atunci că mămăliga nici nu ar fi avut gust dacă bunica n+ar fi binecuvântat+o în felul acesta. Pe urmă bunicul a mers la grajd să vadă de animale, iar bunica a rămas să trebăluiască prin bucătărie. Eu am ieÈ™it în uliță. Acolo ne strângeam laolaltă câțiva copii cam de aceeaÈ™i vârstă. ÃŽn fiecare seară, fără să stabilim dinainte vreo oră, ne adunam cu toÈ›ii lângă gardul de liliac al bunicilor mei, pe niÈ™te pietre mari, rotunjite de vreme. Nu prea departe, de pe un tăpsan mai înalt, ne veghea o umbră mare È™i ocrotitoare: era biserica din sat. Noi, copiii, vorbeam de ale noastre, până noaptea târziu. Deasupra, pe basmaua cerului, licăreau cuminÈ›i È™i tăcute roiuri de stele, ascultând parcă poveÈ™tile copilăriei noastre. Erau tare frumoase acele nopÈ›i... Uneori chiar uitam să ne mai ducem la culcare È™i atunci glasul vreunui tătic supărat destrăma liniÈ™tea nopÈ›ii: - Gheorgiță! Treci la culcare! E miezul nopÈ›ii! Ne risipeam atunci pe la casele noastre, smulÈ™i ca dintr-o vrajă, dar cu sufletul mai bogat cu încă o poveste... ÃŽn seara aceea stăteam adunaÈ›i ca de obicei, când o fetiță a spus: - A murit tuÈ™a Catinca a lui moÈ™ Victor! - MătuÈ™a Catinca?! a bâiguit fiecare din noi cu întristare È™i mirare în glas. - Eu am vorbit dimineaÈ›a cu ea, a spus un băieÈ›el mai mic È™i mi-a dat o plăcintă cu brânză. Mi-a zis să mergem la ea să o ajutăm la culesul strugurilor. Pe urmă fiecare copil a povestit câte ceva despre mătuÈ™a Catinca. Rând pe rând È™i-au luat rămas bun de la noi grădinuÈ›a ei plină de crăiÈ›e parfumate, apoi dulceaÈ›a mustului din care mătuÈ™a Catinca ne dădea câte o căniță plină după ce terminam de cules strugurii, poala ei plină de plăcinte calde din care ne împărÈ›ea sâmbăta de sufletul celor răposaÈ›i... Ne părea rău că mătuÈ™a Catinca plecase dintre noi, că plecase din uliÈ›a copilăriei noastre. Și aÈ™a, cum eram duÈ™i pe gânduri, m-am trezit că întreb cu voce tare: - Da cum o fi când eÈ™ti mort? Câteva clipe nimeni n-a zis nimic. Apoi un băiat mai isteÈ› a răspuns simplu, fără să se gândească prea mult: - Eu cred că e tot aÈ™a ca atunci când eÈ™ti viu. Auzi, vezi, vorbeÈ™ti, numai ceilalÈ›i zic că eÈ™ti mort. Poate că È™i moartea este tot un fel de viață! La auzul acestor cuvinte un val de taine È™i înÈ›elesuri negândite până atunci s-a prăvălit peste noi. Noaptea a devenit È™i mai adâncă, cerul È™i mai înstelat. Am adulmecat cu toÈ›ii, câtva timp, în tăcere, taina vieÈ›ii È™i a morÈ›ii, cu frunÈ›i gânditoare È™i senine, cu inimi cuminÈ›i È™i înfiorate. Apoi, acelaÈ™i băieÈ›el a întrebat din nou: - Voi ce ziceÈ›i, oare Dumnezeu există? Am tăcut iarăși. ÃŽntrebarea ne-a È›intit pe fiecare, căutându-È™i parcă răspuns în însuÈ™i sufletul nostru. La È™coală, la orele de istorie È™i biologie tocmai ni se spusese că omul se trage din maimuță, că Dumnezeu este un basm. Profesorii au făcut È™i glume despre Dumnezeu, dar nici unul dintre copii nu a râs. Ascultasem totul în tăcere. Am vrut să ne dăm seama dacă învățătorii ziceau acestea doar pentru ca aÈ™a scria în manual sau chiar credeau acele lucruri. ÃŽnsă pe chipurile lor n-am putut citi nimic. Acum îmi dau seama că undeva, în sufletele noastre de copii, ne-au rămas acele cuvinte ca o întrebare nedezlegată. ÃŽn suflete ne rămăsese o neliniÈ™te, un sâmbure al îndoielii. - Oare Dumnezeu există? Tăceam È™i ne gândeam. Era atâta liniÈ™te!... Satul întreg era cufundat într-un somn adânc. Umbra bisericii se odihnea cucernic peste casele oamenilor È™i peste visele lor. Lumina stelelor È™i vântul luminau creÈ™tetele noastre. ÃŽmi amintesc cum ne-am privit adânc unul pe altul. Pe urmă am privit cerul plin de stele. La sfârÈ™it am privit în noi înÈ™ine, în sufletele noastre. Și peste tot am găsit numai taină... Fiecare copil în parte era o taină. Cerul nesfârÈ™it era o taină. Inima mea era o taină. SimÈ›eam lucrurile acestea, le vedeam cu ochii sufletului. Și tot acel băieÈ›el a răspuns primul, cu o voce care parcă nu mai era a lui: - Orice ar zice ei, eu cred că Dumnezeu există! Nu se poate să nu existe! Un freamăt lin a trecut de la unul la altul È™i fiecare pe rând a È™optit cu voce tremurândă: - Și eu cred că Dumnezeu există! - Și eu cred! - Și eu! - Și eu! ÃŽn fiecare lucru simÈ›eam că Dumnezeu există. Cerul vorbea despre Dumnezeu, moartea mătuÈ™ii Catinca vorbea despre Dumnezeu, umbra bisericii, mămăliga bunicii, doina bunicului, stelele vorbeau despre Dumnezeu. Dealurile È™i greierii- toate vorbeau despre Dumnezeu Noaptea aceea adâncă vorbea despre Dumnezeu... Iar noi, copiii, credeam în El. Era o noapte de septembrie cu stele multe pe cer È™i întrebări multe în sufletele noastre... A trecut mult de atunci. Copiii de altădată sunt acum oameni mari, care au È™i ei copii. Anii s-au scurs, însă n-au putut È™terge amintirea acelei nopÈ›i de toamnă. Eram niÈ™te mogâldeÈ›e de oameni cu hăinuÈ›ele prăfuite, cu părul încurcat de vânt, cu ochii mari È™i nesătui de taine... Acum, după atâta vreme, îmi dau seama că în acea noapte, de dincolo de stele È™i de cer, Dumnezeu privea spre uliÈ›a copilăriei noastre. Și sunt sigură că în nesfârÈ™ita Lui bunătate va fi zâmbit cu drag când copiii din uliță L-au apărat pe El de necredinÈ›a celor mari È™i învățaÈ›i... Și tot acum mă gândesc că în acea noapte va fi poruncit fiecărui înger păzitor de-al nostru să ne coboare peste frunÈ›ile adormite, în chipul luminii unei stele, o sărutare a Sa. Și sunt convinsă că orice s-ar mai fi întâmplat cu noi în viaÈ›a aceasta, pe fruntea fiecăruia a rămas întipărită pentru totdeauna lumina acelei stele, acelei sărutări... Lumina acelei stele îmi luminează È™i acum paÈ™ii.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | ![]() | |||||||
![]() |
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati