Tu și eu la marginea nopții
Rătăcind pe cărări somnoroase
Semănătorii din adâncuri aruncau
Asupra lumii liniștea pietrelor din râuri.

Umbrele pluteau asemenea
Ploilor din vârful norilor nimbus
Ochii noștri vorbeau despre
Mâinile ce respirau ca două crengi de mălin.

De la marginea nopții îți arătam
Un ocean imaginar - uriaș îmbrăcat
Pe umeri cu haina albastră a cerului
În curând îl voi ruga să-mi arate
Drumul spre marile amintiri despre tine.

Aș fi vrut să plângi cu fruntea pe umărul meu
Să aud cum ecoul străbate
Pădurea albastră a lunii
Să-ți culeg lacrima cu buzele
Încă nedesfăcute la dulcele păcat al iubirii
Frumoasa mea fată, cu zborul învățat de la îngeri
Mi-ai cuprins mijlocul și sufletul
Cu flacăra brațelor tale tremurătoare.