Cum să-mi împiedic sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău ?
Cum să-l înalț deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva ?
O, cum, cum l-aș aduna
lângă ceva pierdut în întuneric,
într-un ungher tăcut, străin, nefremătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ți lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine și pe mine,
ne împreună totuși așa cum un arcuș
din două strune doar un sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunați ?
Și ce artist ne ține-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i ?