agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
|
||||||
agonia Texti Pripusi
■ Interzicerea expoziÈ›iei organizate de Societatea Culturală Aromână
Romanian Spell-Checker Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-08 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Raul Huluban
I
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ici și colo alergând, Dusă-n voia întâmplării pe-adâncimi întunecoase, Care n-au fost măsurate nici de ochi și nici de gând. Spre limanul care-l caut mă tot duce-a mea simțire, Dar pe când îl cred aproape nici în suflet nu-l găsesc, Și pe veci aceeași groază port și-n minte și-n privire, Către nici un țărm al vieții n-am s-ajung să odihnesc. Lemnul dacă arde-n vatră a rămas cenușă rece, Ce mai caut oare-n lume dac-am dat tot ce-am avut? Sunt un soare care-apune, sunt un cântec care trece, Sunt o frunză care zace pe al vieții negru lut. M-am născut în niște zile când tâmpita burghezime, Din tejghea făcând tribună, legiune de coțcari, Pune-o talpă noroioasă pe popor și boierime;... Zile când se-mparte țara în călăi și în victime Și când steagul libertății e purtat de cârciumari. II Inimi reci ca vântul iernii, psalmodii pe-același metru, Voi, ce vecinic înfrânate de al liniștii tic-tac Regulat orele vieții bateți ca un cronometru, Știu că versurile mele în adâncul vostru tac. Ele nu vă spun nimica, — sunt cuvinte fără viață, Cel mult sunete deșerte pentru moartea ce vă-ngheață; Dar pe harpa mea de aur poezia va zbura Și acum și totdeauna: — și puteți rămâne mute... Lara și Romeo vocea vor veni să-mi împrumute, Și cu dânșii pe-ai mei umeri aplecați ca niște îngeri Se vor smulge de pe buze-mi armonii muiate-n plângeri. Credeți oare că un cântec când din suflet se revarsă Se așteaptă să răsune printre suflete de morți? Credeți oare că o frunte când de foc ceresc e arsă Și străbate c-o scânteie l-ale raiurilor porți, Vrea să știe de-omenire, când pe-a cerului cărare Coronați de-o strălucire de lumini dumnezeiești, Heruvimii se coboară într-a gândului cântare Pentru-a-i da și consfințirea armoniei îngerești, Sau că roua pică, poate, pentru frunze ce zac moarte Prada pulberii în care le ia vântul să le poarte? Însă voi, ce-ați plâns cu mine pe ruinele simțirii, Frații mei de cugetare, frații mei de suferinți, Voi, ce-ați fost luați ca mine pe-aripa nenorocirii, Dând la vânturile soartei aspirații și credinți, Voi, care-ați trăit ca mine între cearcăne înguste, Sfâșiați de-al vostru suflet ca de lacome lăcuste, Voi puteți a mă-nțelege, căci voi singuri ați trăit... Este o poemă-ntreagă de-a fi plâns și suferit. Voi care cunoașteți viața sub oricare formă — voi, Frunze veștede, purtate de răstriște prin noroi, Voi care-ați umblat pe uliți fără haine, fără pâine, Și v-ați dus prin ploi și zloată cum se duce câte-un câine, Ridicând în lupta vieții frunți semețe de eroi, Voi, nesiguri nici de astăzi și nesiguri nici de mâine, Voi puteți a mă-nțelege, căci voi singuri ați trăit... V-a fost frig și v-a fost foame, însă nu v-ați umilit. Voi, care în nopți senine ați pândit pe sub ferestre Pe când luna-mbracă zidul cu tapetele-i maiestre, Pe când vântul pleacă fruntea teiului mirositor; Inimi vecinic zbuciumate, sub al dragostei fior, Tineri care, din femeie, v-ați făcut o zeitate, Corpuri necorupte însă, suflete electrizate, Voi puteți a mă-nțelege, căci voi singuri ați trăit... Este o poemă-ntreagă să poți zice: ,,Am iubit". Voi ce-ați fost purtați pe aripi de-o cerească inspirare, Geniuri ce-mbrățișarăți toată-nvățătura mare, Voi ce-ați despicat natura c-o privire de vultur, Cugete, adânci prăpastii ca al cerului azur, Harpe tainice atinse de suflarea nemuririi, Spirite-ale veciniciei, raze-ale dumnezeirii, Voi puteți a mă-nțelege căci voi singuri ați trăit... Sufletul e o poemă cu un cer nemărginit. O! dar voi, care prin viața ce pe buni și răi adapă, Treceți fără-a lăsa urme ca și câinele prin apă, Grași, pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi -- Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi, Parveniți fără rușine, mizerabili ce la cârmă Faceți salturi de păiațe pe frânghie sau pe sârmă, N-am cu voi niciun amestec, căci în lume de-ați trăit, Este o satiră-ntreagă faptul că v-ați zămislit. III Aide, soartă nempăcată, scoală-te din nou la luptă... Sau dă-mi viață, sau dă-mi moarte căci din somn m-am deșteptat; Ia pumnalul laș dar sigur, dacă sabia ți-e ruptă Să-l înfigi pân' la prăsele într-un suflet revoltat, Sapă-mi groapa cât de-adâncă, fă-mi dușmani chiar după moarte Când topit îmi va fi corpul, voi fi câmpul plin de flori, Inimile simțitoare au la piepturi să le poarte -- Voi fi cer, parfum și șoaptă, și nu poți să mă omori. Poți s-apeși peste-ai mei umeri cu puteri nenduplecate, Poți să-mi storci cumplite lacrimi sau un rânjet fioros, Voi găsi în orice timpuri câte-o inimă de frate, Voi găsi în orice timpuri un răsunet mângâios. Dar cum noaptea sta să piară, ca prin visele-adorate M-am simțit mai viu, mai tânăr, cu durerile-alinate, Ș-am zâmbit..., uitând veninul care-n suflet mi s-a strâns, Căci, firește, viața este tot ciudata comedie Care-amestecă-mpreună și dureri și bucurie, Punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns. |
index
|
||||||||
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | |||||||||
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati