voi fi bolnav și bătrân sub secera lunii,
peretele vremii îmi va părea o oglindă de crin;
amintirile toate-mi vor fi cer senin –
cât să se scalde-n el gâlgâiții, nebunii…

atât despre mine și totul întreg despre moarte,
despre pedeapsa că n-am reușit să te știu;
cade o cucuvea cu memoria toată-n târziu –
pământenire a singurei soarte…

ai grijă de tine, ai grijă întâi de copii,
învață-i să taie pădurea, să-nvingă pământul,
ascunde-le sarea, zenitul, cuvântul…

poate-ntr-o zi voi putea să vă strig dintre stele:
bine-ați venit la înaltele zilei castele!
bine că sunteți fantastici și vii!