Plecară iarăși voievozii daci
spre miazănoapte, de unde ne veniră,
cu oile și cu bourii.
Și ceilalți, cari din răsărit sosiră
cu arapi și cu cămile,
deasemeni se înduplecară
mai tîrzior, spre seară.
Fecioara-n mare zarvă nu se miră
că și-a pierdut condurii.
Vrea liniște Maria
după atîția oaspeți
vrea liniște de-acu, și bucuria
să fie-a ei, deplină.
Poate mai bine-ar fi
să sufle-n steaua de la poartă,
s-o stingă. Ea singură-i de vină
că sosesc atîția trași-împinși
din patru vînturi, cu nechez de soartă.
De-aceeași prea senină
părere e și asinul bătrîn,
ce roade-n petice condurii
găsiți prin paie și prin fîn.
Maria n-avu timp pîn-acum
nici măcar să-și vază pruncul
de-atîta solie din atîta drum.
S-apleacă peste iesle
și peste lumină Maria.
De dragoste-i țîșnește laptele
în sîni, și-i umezește ia.