Mă-ntreb, pe legea-mi, ce făceam – tu, eu –
Când nu ne cunoștem? Neînțărcați,
Sugeam plăceri copilărești, mereu?
Sau sforăiam în peșteri, fermecați?
Așa a fost: scornita desfătare
Și orice frumusețe-ntâmplătoare
Ce am râvnit, ți-a fost prefigurare.

Deci, bună dimineața, inimi treze!
Voi nu vă urmăriți cumva din frică?
E vrednică iubirea să vegheze?
Ea-ndepărtări preface tinda mică.
Noi lumi navigatorii afle-n zare,
Un altul vază-n hărți lumi uimitoare,
Noi stăpâni-vom lumea, o lume fiecare.

În ochi doar chipul celuilalt apare,
Despre curate inimi chipul spune.
Mai mândre emisfere unde-s oare,
Fără de nord și fără soare-apune?
Ceea ce piere, rău fu cumpănit,
De-s dragostele una, de-i leit
Al nostru dor – pieirii nu va fi nicicând sortit.