Era atît de dezbrăcată,
Că, indiscreți, mari pomi deja
La geam, vicleni, frunzișul roată
Și-l azvîrleau spre ea, spre ea.

Ședea-n fotoliu-mi, goală-aproape
Cu-mpreunate mîini, și prin
Picior treceau fiori, cum sta pe
Podea, atît de fin, de fin

Eu alb la fața, ca de ceară,
Priveam o rază cît un fir
Cum în surîs, pe sîni îi zboară –
O muscă pe un trandafir.

O sărutai pe fine glezne
Și-avu un dulce rîs brutal,
Suind în triluri limpezi, lesne,
Rîs adorabil, de cristal.

Ea sub camașă își retrase
Picioarele:”Vrei să-ncetezi !”
- Întaîi curaj părea să-mi lase,
Apoi pedeapsa – rîsul, vezi !

- Zvîcnind sărmani sub buze,-alene
Eu ochii-i sărutam. – Și cum
Pe spate capu-și da, din gene
Bătu: “E mai bine-acum!”…

O vorbă, domnule, doar…”.Restul
Zvîrlii în sînu-i, c-un sărut.
Ea-mi însoți cu rîsu-i gestul,
Un rîs promițător, plăcut…

Era atît de dezbrăcată,
Că, indiscreți, mari pomi deja
La geam, vicleni, frunzișul roată
Și-l azvîrleau spre ea, spre ea.