Vino să vezi! În tîrzia bogata căldură
închis între ziduri cine-ar mai sta?
Precum a mai fost, pînă-n cealaltă zare
încă o dată tărîmul să crească ar vrea.
Și-n unghi săgetat
pămîntu-și trimite cocorii
spre cercul cel mare.

Lumina ce largă e!
Albastrul ce crud!
Unei noi creșteri, văratice-n toamnă, se pare
c-am fi hărăziți și aleși.
Și-o clipă ne e-ngăduit
bănuitului Sud
să-i trimitem un gînd fără greș.

Între frunza ce cade
și ramura goală
moartea se circumscrie
c-un gest de extatică boală.
Un joc îngînînd cu lemnoasele membre
sună tîrziul, nebunul, caldul Septembre.