O molimă a gropilor se întindea spre mine părând că nu ar vrea nimic și nici măcar
un nume




atentă și hipnotică îmi împietrea mișcarea și deopotrivă mă înălța spre spaimă



și ca nocturnă arătare se întindea alături în așternutul umed ca într-un repaus rece
făcut pentru respingere în foșnetele frunzelor uscate



iar eu n-aveam decât cuțitul peste piept alături de durere și-l îndemnam
"cunună-te cu ea" și el se cununa într-un anume mod statornic
și nevăzut de nimeni




camera 417






* Sora Fântână; Editura Eminescu; București; 1995