Central Park, sfârşit de toamnă, copaci
de mătase electrică şi culoarea sângelui
în frigul albastru al cerului ce urcă
şi se deschid

apoi încet ce se sting,
umbra
ce urmează să vină, aerul
ce se întunecă.

Şi începu a străluci coroana
îngheÈ›ată de zgârie-nori
pe mulÈ›imea tenebroasă de pe străzi.

Eu întreb pe Oonagh: de ce poartă părul aşa,
gri la treizeci de ani.
Dar ea dansând mişcă cenuşa de pe cap
şi ochii celeşti neînchipuiÈ›i
face un cerc magic
la Manhattan, face de sine un incendiu
şi deschide braÈ›e, vâsle, aripi

în oceanul de voci al serii.

Ascultă ce È›ipete de bărci învizibile
în golfulețul negru.