La marginea drumului trăiește izvorul
Îndrăgostit de stele.
Noaptea îl poți auzi.
Din prund
Suspinând după ele.

Ziua țintuit în pământ,
Numai oglinzi și răcoare,
Izvorul se dăruie tuturor
Cu-nfrigurare.

Îl iau în pumni,
Ori în genunchi, mă plec
Cu inima-nsetata.
Izvorul – coloană-n adânc
Ridicată.

Acum a înghețat.
Peste ape,
Un flux de lumini plângând l-a țesut
Dedesubt – izvorul ce face ?
Și cum a fost la început ?