Calc pe zăpadă și spun: da, e albastră.
Mă uit la lună și spun: o să apună curând.
Dacă-ar fi fost încă trează dragostea noastră,
N-aș fi putut să rostesc nici un cuvânt.

Brazii degeaba își sună argintul feeric.
Nopțile-acestea nu le mai merit acum,
Când m-am deprins ca o fiară cu umbletul prin întuneric,
Când nu mai caut sprijinul brațului tău pe drum.

Vai, ce folos că-i ninsoarea atât de adâncă?
Poate pe alți-i mai ninge și-i turbură încă.
Noi odihnim pe coperta poveștii în veci,
Ca doua cristale uriașe, severe și reci.