Cântul VIII: Desfătările. Partea întâi (fragmente)

1

Juni îndrăgiți și fete-namorate,
cu dulcele iubirii gând în ele,
scriu pentru voi: urechile săltate
le țineți deci la cânturile mele.
Nu poate cel cu de argint etate
a fi-mboldit de vrerile acele.
Fugă de doruri, blândă nadă vană,
păr alb, frunte-ncruntată, grea sprânceană.

(...)

11

Cuprins de-o fericire pare locul:
rai de serbări cu îngeri, nesfârșite.
Suspine-și scald-acolo-n aur focul,
vederea-i vis iar Râsul gungurit e,
îi fură Glumii sărutare Jocul,
Răsfățul stă în poaleă de Ispite,
c-un bici Plăcerea cât coló gonește
vechi Griji, cu Desfătarea când glumește.

(...)

25

În două râuri gemene se-mparte
izvorul amoros: unul de miere
dulce cât gustul vrea să aibă parte
iar altul mierea o preface-n fiere;
venin de către Faimă pus de-o parte
pentru săgeți, când, crunt arcaș va cere.
Arcușul crud ce sân de mamă mică
țintește, chiar, și cu venin îl strică.

(...)

33

Urechile din sfârc țin să nu cadă
a două peruzele, greutate,
ce-s prinse-ntr-o minusculă obadă
în aur fin, lucind pe apucate.
Șir de zmaralde șerpuind grămadă
spre sânul suitor curg, nestemate;
iar din prea alba mână, dinadinse
rubine vii se prelungesc, aprinse.

(...)

46

Pe frunte-atunci fu desfăcută fundă
și-acel, de o albă mână strâns, tezaur,
grea boare aurie și rotundă
de Cypris spartă fu-n potop de aur;
învălurind sân fildeșiu în undă
de văl prea des și aurit de-un faur,
cu mii de pârâiașe mititele
fire de aur fug, din cap, rebele.

47

Ascuns e sânul de văl aurit, dar oare
nu-i precum în tufiș fazanul crede,
vârându-și capul, că-i ascunsă tare
ființa toată și că nu se vede?
Tot astfel, dacă păru-n revărsare
c-o mantie de umbră nuri precede,
privirii, printre umbrele-aurite,
mereu frumoase vrăji îi sunt ivite.

(...)

51

În scoicile de vaze cizelate
se varsă ape leneșe și lente,
ca picăturile să cadă toate
de sus de tot în caturi subjacente.
Încet coboară ape luminate
și-adastă-n, din cleștare, recipiente;
O, cum în jur, când chipu-i se resfiră
sub val bogat, semeața, și-l admiră.


(...)

62

Iar zâna-i ce cu noduri amoroase
îi strânse inima, îl cheamă s-o urmeze,
cu glas dibaci, tertipuri ingenioase,
în zeflemea-l îndeamnă să cuteze:
- Culege-i - zice - fructele gustoase
ca-n bucurii oftatu-ți să-nceteze.
Dor risipit, surprindere ferice,
Ferice dor, iubit și mai ferice.

(traducere de Leonid Dimov)