Strada așteaptă noaptea.
Istorie și tăcere-i totul.
De-a lungul drumului
arborii dorm pe cer.

Iar orașul trist e violet.
Un cer de aprilie, fantastic,
cer violet cu ușoare preludii
de lumini stelare.

Acum lămpile ard la ferestrele
zăbrelite. Un câine scheaună
la o ușă-nchisă. O pisică neagră
se rotește iute pe cerul calm...

Ah! Acea lampă galbenă,
pacea copiilor orbi,
nostalgia ferestrelor,
prezența celor ce au murit!

Și poveștile pe care le-am spus
în acele seri de aprilie,
care nu s-au mai întors vreodată,
în timp ce scrutam stelele!

Iar întunericul cade
intim și uriaș, cu-mpăcare,
între îndepărtatele murmure
ale orașelor mărunte…


(trad. de Florin Caragiu)