8.

O lumină noroasă
un copil înalță zmeul
până la ploaie
apoi vine mama
și-mi dă niște sandale noi
care mă apără de trăsnet
e din nou soare
vecinul tapițer își scoate
scaunele în curte le așează în cerc
și trece de la unul la altul
ca limba unui ceas
poate-s bolnav
căci văd frunzele plopilor
zburând orizontal
și oamenii ce trec
prin fața ferestrei mele
îmi par cunoscuți ca miresmele
din tutungeria bunicului
eu însumi mă simt
undeva departe
într-o lumină noroasă
înălțând zmeul până la ploaie