Coruptibilă vină a stelelor plutind
în iarba unde-ți caut lacrimile pentru a
șterge acest timp al trufiei! În îngheț
nimbul haosului, ochiul unei libertăți
infinite – ca o glorie normalitatea ființei
îngenuncheată în eterul ierbii și eu
de roua timpului mă agăț, de plasa ei
îndoielnică și tremurătoare, cât să mă pot
întoarce.

Sărută-mă – ultimul dans înaintea morții
acum, când pe clavecin suspină suferința
gurii tale, păcatul unei viespi ucigătoare,
parfumul de migdal al umbrei.