Þiganii triști se duc mereu,
Dar unde merg nici eu nu știu...
Naintea lor e neclintit
Un larg pustiu.

Păgâni, dar blânzi, în suflet duc
Plăpânde flori - melancolii -
Culese tainic din amurg,
În pribegii.

În ochii galbeni ard scântei,
Ca licăriri de-un ideal
Pe care-l văd sub magic vis
În zări de-opal.

Þiganii triști se duc mereu
În cânt de coarde tânguios...
Simbol în ei văd - negrăit -
De dureros!