Cer îndurare ceasului mut, ca un păgân,
Din toamnă-n ceața dusă de ploi să mai rămân
În jocul tău de care va fi cândva să fug
Fricos ca o șopârlă sub frunzele de rug.
La noapte o să ningă. Spun semne din amurg.
Deasupra noastră fluvii de ciori flămânde curg,
Și marginilor lumii parcă le dau ocol.
Bisericile-s pline de ciori ca de nămol.
Să fie mâine ziua în care m-am născut?
Aud în câmp cum timpul mai rumegă tăcut,
Și bate vânt, și norii se strâng în jurul lui,
Ca la un semn, spre iarnă, al meu și-al nimănui.
Mi s-a parut o clipă ca șovăi și că-aștept
Să mi se culce-n suflet, cu umbra, plopul drept,
Apoi trecu și-această nedumerire-n gol,
Vârtejuri să mă poarte și să mă-ngroape-apoi
În liniștea prelungă ce stăruie-ntre noi.