Treci limpezindu-te-n pîmânturi mult întărziată,
Rămasă dintr-o zi de toamnă și așteptată-n vremea ceea
Peste câmpia ca o tablă de diamant și ciocolată,
Pe care cobora spre ziuă și se-nălța-n amurg scânteia.

Să-ntârzie doar prospețimea hotarelor în nesfârșite
Și plopii-albaștri, trași de două peneluri lângă drumul țării,
Când peste vârful lor va trece cu fluieratul ei subțire,
Întoarsă, mierla primăverii ce nu ne poate da uitării.