Cât de mult lucrează moartea,
nu știe nimeni câte adună
într-o lungă zi. Mărunta
soție mereu singură
călcând lenjeria morții.
Frumoasele fiice
aranjându-i morții masă pentru supă.
Vecinii joacă
șeptică în curte
ori stau pe treptele scării
bându-și berea. Moartea,
care va să zică, într-o ciudată
parte a orașului se uită după
cineva cu o tuse grea,
dar adresa e oarecum anapoda,
nici moartea nu o poate desluși
între atâtea uși zăvorâte…
și ploaia începe să cadă.
e-o noapte furtunoasă înainte.
Moartea nu are măcar un ziar
să-și acopere capul, nici moneda de zece cenți
pentru singura înțepătură dată,
se dezbracă încet, somnoroasă,
întinzându-se goală
pe partea moartă a patului.






(trad. Liviu Ofileanu)