Într-un fluid crepuscul ne vom găsi amiaza.
Va fi se pare calmul crepuscul revolut,
Când o privire albă, fără suport în spațiu,
Se va lovi de stâlpii vederii ca de-un scut.

Va fi amiaza-n care răsare și apune
Întruchiparea roze în ne-ncepută apă,
În care timpu-ncepe să curgă-n teascul viei
Și noaptea se sfârșește nainte să înceapă.

Va fi pădurea veche păzită de priveliști,
Ovalul unei lacrimi la margini de câmpie,
Þărâna, focul, aerul și apa:
Un uriaș marsupiu de sticlă străvezie.