O, cât aș fi de dornic
să piaptăn o pădure
cu degetele resfirate
prin desișul de brazi;
să simt nestatornicia frunzei
între soare și vânturi
și zbaterea din adâncuri a izvoarelor
ce n-au ajuns să dea glas;
să pipăi aproape de somn
pleoapele puilor de sălbăticiune
toropiți de aerul tare,
drogați de căldura maternă.