Mă deșteptai și-i găsii scrisoarea în faptul dimineții.
Nu știu ce spune ea, pentru că nu pot s-o citesc.
Îl voi lăsa în pace pe omul înțelept cu cărțile sale, nu-l voi tulbura, căci cine știe dacă poate să citească ce spune scrisoarea.
Smerit o voi duce la frunte și voi apăsa-o la inima mea.
Când noaptea se va liniști și stelele se vor ivi una după alta, o voi desface în poale și voi rămâne în tăcere.
Frunzele mi-o vor citi în șoapte, râul mi-o va cânta în murmur, iar cele șapte stele înțelepte mi-o vor vesti din ceruri.
Nu pot găsi ceea ce caut, nu pot pătrunde în ceea ce aș dori să aflu; dar această scrisoare, pe care nu am putut s-o citesc, mi-a ușurat povara și mi-a prefăcut gândurile în cântec.