Ce iarbă înaltă! Să n-o mai tăiați,
S-o trecem cu luntrea, s-ajungem la Mare,
Ce iarbă înaltă: au fost îngropați
Străbunii noștri cu bărbile-afară.

Ce iarbă, ce holdă, ce rai necuprins,
Ce freamăt, ce coase se-aud mai aproape.
Ce rouă fierbinte: străbunii au plâns
La ceasul când fost-au de vii să se-ngroape.

Pe culmi,
La cetate,
Þepoase-n ambiția lor, suverane,
Cresc ierbile, bărbile daco-romane!...