De-acuma nimănuia nu-i mai pasă de mine,
Nime nu-și bate capul cu tristul meu destin,
Deci eu, eu las altora plăcerile divine,
Și numai suferința eu pentru mine țin.

Ei nu știu că durerea ce astăzi mă apasă
Mi-e scumpă; căci ea-i umbra norocului trecut.
Și nu știu c-a juniei plăcere mult frumoasă
Și eu vesel ca dânșii, odată am avut.

Deci dar, de-acum nainte, o crudă omenire,
Câte-am avut cu tine deodată se sfârșesc,
Căci pentru-a mea durere tu n-ai compătimire,
Și-a tale bunuri, astăzi le disprețuiesc.

Pe cel ce soarta-l bate, lumea îl părăsește;
Deci c-un mormânt de-acuma mai bine mă-nvoiesc,
Și între oameni veseli nime nu se găsește
Să șteargă lacrimi - care durerile pornesc!