Cer în doliu la Călan,
lume neagră, nod gordian,
chip de muză dantescană
și icoană ciclopiană,
ai ascuns stele și lună,
dup-a fumului cunună,
te-ai retras ca un sihastru,
strop de infinit albastru?
Soare palid la Călan,
tot mai palid an de an,
unde-s sulițele tale,
sulițele arzătoare
ce le aruncai odată
peste noi ca-n țara toată?
Unde-a inimi-ți dogoare,
ce ne-a copt pâinea-n ogoare?
Răsăritul tău să facă,
roua piatră nestemată?
Purpură de soare-apune
ochi de-ndrăgostiți s-adune