În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă
- Informă nălucire de biblic corăbier, -
Și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă,
Noroade-ntregi, plecate puternicului cer.

E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie
De stropi rigizi întinde zăbrele de oțel.
Corabia aleargă... în negura greoaie,
Corabia se-nclină și-aleargă fără țel...

Și cel din urmă creștet de munte se scufundă...
- Spre care țărm, Stăpâne, spre care Ararat
Din bruma depărtării, mă poartă-adânca undă? –
S-a coborât pe ape lințoliu-ntunecat.

Aud cum se destramă un suflet undeva,
Departe, în a ploii acidă melopee...
E noapte-n larg... Iar Arca te-așteaptă, Jehova,
Pe mările din suflet să fereci curcubee.