Poate murdară de pământ încă din naștere,
dar poate tot de atunci colcăind de lumină.

Tu nu ai apărut în lume ca o mână întinsă,
nici ca o taină trecută dintr-o palmă în alt
nici ca un sturz trecut prin roțile soarelui.

Albă și teafără
tu reprezinți o excepție șovăitoare.

Tu ești un pumn de apă.
Tu ești o continuă așteptare,
Așteptarea: suflet cu cocorii pe drum.
Așteptarea: suflet cu o margine
suspendată.

Nu se poate plăti cu o groapă
nimic
din adevărul frumuseții tale,
și nici-un cuvânt nu are îndestule trepte
ca să te poată sălta în adevărat aerul tău.

Tu ești o simplă pauză în veșnicie
și eu, care cunosc disciplina silabelor,
de asemenea.

Stau însă cu urechea pe pântecul tău
și aștept o zvâcnire,
cum aștepți zborul unei păsări gureșe
pe deasupra unei șosele cu sticle goale
pe margine.

Stau însă cu urechea pe pântecul tău
și aștept un țipăt
cum îl aștepți în marginea scoicăriilor.

În aburul secundei
vocea mea deviată
stă ca o iluzie de staniol.

Dar mâine cerul se va desface
dând ploaie,
în tablouri vor apare ciupercile.

Și nimeni nu va ști
că în noaptea aceasta
cântarele minții au fost obosite.
Și nimeni nu va ști că în noaptea aceasta
în vârful degetelor am simțit
crescând plămânii aburoși ai unui miel.

Albă și teafără
tu reprezinți o excepție șovăitoare.
Dar nici tu nu vei ști
sufletul meu,
strâns ca pe îndoitura genunchilor,
așa cum tresari
cu un fluture adormit pe umăr.