În hău de mări, bătute de furtună,
La pieptul spumegatului talaz,
Prinzându-i gingaș, brațul de grumaz
Dormea seninul ca un fulg de lună.

Seninătate, zbucium, împreună,
Uniți de sorți pe-al apelor podghiaz,
Născură, robi aceluiași extaz,
Nemărginirea, floare de genună.

Și haosul gemu de fremătare,
Când cea dintâi semeață-ntruchipare,
Vis cald! Femeia, amforă de slavă,

Zbucni legănătoare și suavă,
Vrej de senin cu fruntea-n sârg de stele,
Din zvârcolirea undelor rebele.