agonia
armâneashti

v3
 

Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission Contactŭ | Ã‚nyrâpsea-ti
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texti di idyiul autorŭ


Adutsearea pi armâneashti a alushtui textŭ
0

 Minduiarea a membrilor


print e-mail
Mutriri: 39376 .



Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
poezii [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Adrian_Paunescu ]

2014-11-23  | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana]    |  Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di silvia albu



Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Și niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Și să-mi refaci tot viciul omenesc?

Ești țipătul plăcerii îndrăznețe
Și te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinerețe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă
Să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu știu ce faci când eu îți caut gura,
Cu nebunia de soldat bătrân,
Ce-și vindecă în cer harababura
Și-mi dai motiv în viață să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are niciun rost,
Te recompun cu gust de mere coapte
Și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de rușine
A unei făr'delegi cu chipul tău
Și-atât cât te blestem, îmi este bine
Și-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus, din avionul ce m-aduce
În vatra ta, te văd și te rescriu,
Ești condamnată la aceeași cruce
Pe care-mi este scris să mă simt viu.

Și nu-nțeleg ce poți acolo face
Fără întregul meu absurd blestem,
Hai, neagra mea, arată-te încoace
Și-aș vrea sorbindu-ți noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
Te gust pe nesimțite și mi-e bine
Și te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
Și n-am să mai rezist măcar un ceas
Să te culeg din tot ce nu se poate
Și să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină,
Mă tem că, într-o noapte, vei pleca
Și-atunci te rog, din marea mea ruină,
Închide viața mea cu viața ta.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). poezii
poezii
poezii  Caftâ Pi Net  Agonia - Workshopuri Artistitsi  

Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!