Atâta-i sortit să-mi rămână:
În zori la fereastră să viu.
Privesc: pare-un fund de fântână
Ograda-n veșmânt alburiu.

Ascult vorbe vechi, se aprinde
O larmă-n adânc undeva,
Și văd lumânări pâlpâinde
Uitate-n ferestra cuiva.

Pe casă o mâță lihnită
La pândă sub jgheab s-a pitit.
Veghez, iar tu dormi liniștita.
Să plâng, mi-a rămas - doar atât !

Tu dormi în tăcere... veninul
Îmi picură-n suflet amar,
Iar Dorul de Ducă, hainul,
În tâmpla mea bate hoinar.

Ei haide, spre geam te întoarnă !...
Nu vrei ! Tu vei duce grăbind...
Eu seamăn cu astrul de iarnă
Prostește pe boltă rânjind !

octombrie 1906

Traducerea M. Djentemirov și M. Calmicu
Din volumul Versuri alese 1956