Ca frumusețea ta să reînvie
în altă doamnă, nu atât de dură,
eu rog s-adune veșnica natură
tot ce prin vreme îți răpește ție,

și tot ce-n chip ai sfânt și armonie
să treacă-n altă nobila figură
și-Amor celestul, ce de noi se-ndură,
în inimă să-i toarne duioșie...

Și-adune cerul multele-mi suspine
și lacrimile, dându-le-n tăcere
cui va iubi-o iar cu disperare.

Acela doar, născutul după mine,
o va urni cu propria-mi durere,
primind ce n-am acum eu: îndurare.