Trezindu-se singură într-o multitudine de iubiri,
când lumina dimineții
Surprindea în deschiderea ochilor ei lungi de o noapte
Aurita lui zi de ieri adormită pe iris
Și soarele de azi țâșnea din coapsele ei în tării,
Și era o miraculoasă feciorie veche cât peștii și pâinile
Deși clipa unui miracol e fulgerul ce nu mai contenește
Și porturile urmelor de pași din Galileia tăinuiesc
o flotă de porumbei.
Nu va mai dăinui mai departe dorința vibrandă a soarelui
Pe perna ei precum marea de adâncă, unde singură s-a nuntit
odinioară,
Inima ei numai ochi și urechi, buzele captând avalanșa
Fantomei cercuind cu torentele sale osul ei de mercur,
Și care sub pleoapele ferestrelor ei și-a ridicat povara de aur,
Căci doarme acum un bărbat acolo unde focul e micșorat
și-n brațele sale
Ea află celălalt soare, blestemul sângelui fără rival