Cu ochi adânci, prea mare în fața ta prea albă
Pe fundul alb al pernei, păreai - simbol ciudat -
Neprihănită sfântă cu chipul preacurat,
Neprihănită sfântă cu inima de nalbă.

Ce blândă-aureolă durerea azi ți-a dat!
Copilă, ce pe vremuri vindeai pentru o salbă
De aur, trupul tânăr și pielea ta rozalbă
Mințind pe toți de-a rândul cu-același sărutat.

Odaia e pustie: ce părăsită ești!
Zadarnic cerci, sfioasă de-atâta sărăcie,
Să-mi dai o mână moartă și vrei să mai zâmbești.

Eu te privesc cu spaimă, sărmană jucărie
Azi frântă. Te iubisem ... șoptit-ai năbușit.
Ce înger te pusese să minți pân-la sfârșit?