Toamna și-a întins marama de aramă pe zăvoi;
Taie aerul cu zboruri mici și frânte, rândunele;
Frunze cad și-n praf de aur, de la munte după ele
Pică și treptat se umflă gârlă turmelor de oi.

Am lăsat pridvorul casei sub umbrarele de nuci;
Urmărind, urmând potecă, șipotul de apă vie;
Pasul nostru sperie sturzii hrăpăreți și sus în vie,
Dulci se pârguiesc la soare strugurii de pe butuci.

Să-i oprească de la jafuri nu vedem nici un pândar
Și ciorchină rumenită, bob cu bob, o s-o aleagă...
Nu te-mpotrivi, iubito: e al lor al toamnei dar,
Lasă-te de voie bună, brațul meu să te culeagă!