Mai am și azi averea toată,
Ce vulturu-o privea stingher:
De cum nădejdile îmi pier,
Mă-nțeapă zvonul tău-săgeată,
Un har ce-mi picură din cer,
Simțirea mântuind-o-ndată.

Nu pregeta să-ntorci a navei proră
Spre insule din Sudul fericit de slavă,
Spre nimfele eline prinse-n horă –
Mai mândru țărm nicicând găsi vreo navă!

M-am oprit de curând,
într-o noapte albastră, pe pod.
Venea de departe un cânt:
revărsa picături aurii
peste fața bălții în tremur.
Muzici, gondole, lumini –
amețite pluteau spre amurg...

Sufletul meu, ca o liră
invizibil atins, își cânta
tainicul cânt de gondolă,
tremurând de-o ciudată plăcere.
– L-o fi auzit cineva?



Traducere Simion Dănilă