Dar când pe arcul cel mai înalt, bălaie,
Apare luna, și-n spărturi pătrunde
Pâlpâitoarea stelelor văpaie;
Când fâlfâie peste zidiri rotunde
Frunzarul buruienilor fecunde,
Ca laurii lui Cezar pe chelie;
Cât totu-i numai văl de raze blânde,
Cohortele de morți eroi învie,
Căci pe-al lor colb pășim... Pășim pe Veșnicie!



Traducere Aurel Covaci