agonia armâneashti v3 |
Agonia - Workshopuri Artistitsi | Nomuri | Mission | Contactŭ | Ânyrâpsea-ti | ||||
Articolŭ Farâ Antritseari Eseu Multimedia Lucri tsi suntu mash ti membru Poezii Presâ | ||||||
|
||||||
agonia Texti Pripusi
■ Interzicerea expoziției organizate de Societatea Culturală Aromână
Romanian Spell-Checker Contactŭ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-02-11 | [Aestu textŭ lipseashti s-hibâ dghivâsitŭ tu romana] | Ânyrâpsitŭ tu bibliotecâ di Maria Elena Chindea Au trecut atâtea turme și atâția sărmani și bogați călăreți – iar alții veniți de prin sate răzlețite rămaseră să-și petreacă noaptea în șanțuri; aprinseseră focuri pentru lupi – vezi cenușa? Plăgi negre, cicatrizate. E plin de cicatrici, asemenea drumului. În fântâna secată din deal aruncau câinii turbați. N-are ochi, cicatrici îi acopăr trupul, care-i ușor. Vântul suflă. Nimic nu distinge. El știe totul, carapace goală, de greier, pe un copac scorburos. N-are ochi nici la mâini chiar; știe zorile și amurgul; și știe stelele; sângele lor nu-l hrănește, nu-i nici mort, nici nație nu are și nici nu va muri, îl vor uita așa, nici strămoș nu-i. obosite unghiile din degetele lui scrijelează cruci pe amintiri putrede când suflă vânt tulbure. Ninge. Am văzut promoroaca împrejurul obrajilor, buzele umede, lacrimile înghețate în colțuri de geană, am văzut cuta durerii lângă nări, și efortul trudnic la rădăcinile mâinii; am văzut terminându-se trupul. Nu-i singură umbra aceasta legată de acest băț care nu se îndoaie, nu se apleacă vreodată să doarmă; somnul desigur i-ar desface încheieturile în mâinile copiilor, să se joace cu ele. El comandă ca ramurile moarte care se frâng când se lasă noaptea și când vântul se trezește în văi, el comandă umbrelor oamenilor nu omului în umbră care aude doar vocile joase ale mării și pământului în punctul întâlnirii cu soarta. Stă drept pe mal, între ghemuri de oase, între mormane de frunze galbene: colivie goală așteptând era focului. Traducere Aurel Rău
|
||||||||
Casa a Literaturiljei, a poeziljei shi a culturâljei. Ânyrâpsea sh-hârsea-ti di articoli, eseuri, prozâ, poezie clasicâ sh-antritseri (concursuri). | |||||||||
Nu ufilisits texti dit site fârâ s-nâ spunets.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politicâ di scuteari tu miydani sh-confidentsialitati