Cu priviri întunecate se scrutează-ndrăgostiții,
Ei, blonzii, strălucitorii. În bezna ce-ncremenește
Se-nlănțuie-n dorință brațele subțiri.

În purpură gura binecuvântaților se zdrobi. Ochii rotunzi
Răsfrâng aurul sumbru al după-amiezii singuratice,
Întunecimea și poala pădurii, spaime de seară prin verde;

Peste zborul de negrăit al păsării, cărarea celui nenăscut
Spre sate-neguroase, spre-nsingurate veri
Și, uneori, din albăstrime surpată apare o săvârșire.

În câmp lin freamătă galbenul grâu.
Aspră e viața și-oțelită zbârnâie coasa țăranului,
Puternice grinzi împreună dulgherul.

Frunzișul în toamnă atins e de purpură; duhul monahal
Cutreieră zile senine; strugurii-s copți
Și sărbătoresc e aerul în vastele curți.
Au fructele îngălbenite miros mai plăcut, cel bine dispus
Râde domol, muzică și dans în pivniți umbroase;
În crepusculara grădină pasul și liniștea băiatului mort.



Traducere Mihail NemeÈ™