Acum, când e noapte,
Apar stelele noastre pe cer
Sub vechii măslini,
Sau de-a lungul chiparoșilor sumbri
Hoinărim pe drumuri albe;
Înger cu spadă:
Fratele meu.
Gura-mpietrită închide-n tăcere
Cântecul sumbru-al durerilor.

Și iar apare o moarte
În albe pânzeturi
Și cad flori
Multe pe cărarea dintre stânci

O boală, plâns argintiu,
Leproși lângă iaz,
Unde pe vremuri îndrăgostiții
În după-amiază voioși s-au odihnit.

Sub pașii lui Elis
Prin crângul de hiacint
Răsună
Și iară se sting sub stejari.
O, făptura băiatului
Din lacrimi cristaline
Și din umbre de noapte

Fruntea astfel presimte-mplinirea,
Ea, răcoroasa, copilăreasca,
Când peste colina-nverzind
Răsună furtună de primăvară.



Traducere Mihail NemeÈ™