Dragă,
pe scurt, cum e ordinul, ce să-ți scriu? Ce să-ți spun?
Fetița noastră a trecut într-a patra primară?
Are ochii ca ai tăi? Tot așa triști? Cum e-afară?
E soare? E cer? E tutun?

Aici, stau de vorbă cu celula mea pe-ndelete,
O-ntreb de voi, o dezmierd, apoi o zgârii, o mușc, o blestem.

Câteodată, umbrele voastre pâlpâie pe un perete,
și-atunci curge aur în ea, ca-n staulul din Vitleem.

Tot așa e noaptea și pe la voi? Afundă ca hruba,
cu luna ca un stârv spânzurat de-o prăjină?...

De-o sa mă duca la altă pușcărie cu duba,
nu mai căutați nemernica mea vizuină.

Uită-mă tu, să mă uite fetița. Așa e osânda.
Te-astupă cu piatră, te rupe de toate…
Nu-l mai așteptați pe tăticu. L-a-nghițit ocna, flămânda.

Mai am unsprezece ani și jumătate…